Invitație eveniment „𝕍â𝕟ă𝕥𝕠𝕒𝕣𝕖𝕒 𝕕𝕖 𝕤𝕡𝕚𝕣𝕚𝕥𝕖”

𝕍ă 𝕒𝕞𝕚𝕟𝕥𝕚ț𝕚 𝕕𝕖𝕤𝕚𝕘𝕦𝕣 𝕕𝕖 ℂ𝕒𝕤𝕥𝕖𝕝𝕦𝕝 𝔾𝕙𝕚𝕜𝕒 𝔻𝕠𝕗𝕥𝕖𝕒𝕟𝕒!!
Un loc de poveste, gazdă a marilor realizări cinematografice „Domnișoara Christina” și „Vânătorul de spirite”. În splendoarea și farmecul acestei locații, vom găzdui în data de 29 Octombrie, un nou eveniment, intitulat „𝕍â𝕟ă𝕥𝕠𝕒𝕣𝕖𝕒 𝕕𝕖 𝕤𝕡𝕚𝕣𝕚𝕥𝕖”.

Nu vom avea 𝔽𝔸ℕ𝕋𝕆𝕄𝔼, în schimb vom fi întâmpinați de spiritele cele mai frumoase și
creative ale tinerilor artiști, coordonați de regizori, actori, coregrafi și muzicieni.

𝕌𝕟 𝕡𝕣𝕠𝕚𝕖𝕔𝕥 𝕒𝕣𝕥𝕚𝕤𝕥𝕚𝕔 𝕔𝕠𝕞𝕡𝕝𝕖𝕩, 𝕔𝕦 ș𝕚 𝕕𝕖𝕤𝕡𝕣𝕖 𝕒𝕕𝕠𝕝𝕖𝕤𝕔𝕖𝕟ț𝕚, ș𝕚 𝕟𝕦 𝕟𝕦𝕞𝕒𝕚.
O incursiune în fabuloasă lume în care, spiritele din străvechi ni se vor înfățișa prin intermediul
Simfoniei Artelor de teatru, dans și muzică.

ℂ𝕖? ℂâ𝕟𝕕? ℂ𝕦𝕞?
𝕊â𝕞𝕓ă𝕥𝕒 𝟚𝟡 𝕆𝕔𝕥𝕠𝕞𝕓𝕣𝕚𝕖 începând cu ora 13.30, te așteptăm împreună cu copilul tău, la
Dofteana, în parcul Castelului de vănătoare al familie Ghika pentru a-i cunoaște #misterele.
Vom începe povestea noastră cu o #vânătoare_de_dovleci! Pentru tineri și adolescenți avem
pregătit un atelier de sculptare și decorare a dovlecilor. Cele mai deosebite sculpturi, vor putea
participa la balul dovlecilor, urmată de un moment muzical pus în scena de Little DiZASTER,
ASOCIAȚIA Brothers of Rock Bacău.

Și pentru că un asemenea moment nu poate trece neobservat, ne-am propus să vă surprindem
cu o provocare a tinerilor talente! Un moment artistic, ambițios, realizat într-o formulă inedită :
teatru, dans și muzică.

Andi ANDRIUCĂ și Tudor Hurmuz, actori ai Teatrul Municipal Bacovia și adolescenți ai Teatrului
Fain Bacău, au pregătit un moment artistic din Faust, Mefistofel, pe o coregrafie pusă în scenă
de grațioasele dansatoare ale Colegiului Național de artă George Apostu – secția coregrafie.
Spectacolul va fi acordat de mirificul sunet de coarde al „Suitei de violoncel” împreună cu
Alexandra Elefterescu Tabăcaru și Ștefan Ciceu, unde, se vor alătura Bogdan Pralea la chitară
și vioara lui Paganini.

𝕊𝕦𝕣𝕡𝕣𝕚𝕫𝕒 𝔼𝕧𝕖𝕟𝕚𝕞𝕖𝕟𝕥𝕦𝕝𝕦𝕚
…și când soarele a înnoptat, vă vom invita să descoperiți „𝔽𝕒𝕟𝕥𝕠𝕞𝕒 𝕕𝕖 𝕝𝕒 𝕠𝕡𝕖𝕣ă”.
𝕃𝕒 𝕗𝕚𝕟𝕒𝕝 𝕧ă 𝕚𝕟𝕧𝕚𝕥ă𝕞 𝕤ă 𝕘𝕦𝕤𝕥𝕒ț𝕚 𝕕𝕖𝕝𝕚𝕔𝕚𝕚 𝕔𝕦𝕝𝕚𝕟𝕒𝕣𝕖 𝕡𝕖 𝕓𝕒𝕫ă 𝕕𝕖 𝕕𝕠𝕧𝕝𝕖𝕒𝕔!

Evenimentul este adresat copiilor și părinților, deopotrivă.
Taxa vizitare Castel : 5 lei elevi, 7.5 lei adult, preșcolarii intrarea gratuită.

Taxa de participare: 75 Ron pentru 1 copil însoțit de părinți.

Ce cuprinde taxa?
O experiență pentru întreaga familie, în special pentru copii care vor beneficia de activități specifice atelierului de dovleci și masa asigurată.

Va rugăm să vă înscrieți pe formularul de pe site, până joi 27 Octombrie.

Formular înscriere

Acest eveniment este organizat cu contribuția și susținerea instituțiilor de cultură și artiștilor din Bacau:
• Asociația Brothers of Rock
• Teatrul Municipal Bacovia
• Colegiul Național de Artă George Apostu secția coregrafie
• Coregrafi Ada Babias și Andra Romașcanu Florea
• Muzicieni Alexandra Elefterescu Tabăcaru și Ștefan Ciceu
• Actori Andi ANDRIUCĂ și Tudor Hurmuz
• Soprană Daniela Dumitru

Sponsori :

Colaboratori:
Mihnea Baran- foto
Pixel Tulips

Adaugă la favorite legătură permanentă.